Cum ne educăm copiii?

Scurt-metraj documentar despre degradarea sistemului educațional din SUA ce a avut loc în ultima jumătate de secol și câteva consecințe cu conotații aproape schizofrenice ale acestui fenomen.

Ieromonahul Vasile Nassar sau noul martir al Siriei

Ieri, Miercuri 25 ianuarie 2012, Ieromonahul Vasile (Nassar) a murit în urma împușcăturilor unor grupuri înarmate în Hama, Siria. Un cleric de la Patriarhia Antiohiei le-a relatat celor de la romfea.gr faptul că Pr. Vasile a fost omorât în timp ce îngrijea un frate. Mai precis, Pr. Vasile a primit un telefon ca să ajute un credincios din Hama, care a fost victima unor grupuri înarmate. În momentul în care Pr. Vasile a sosit la fața locului și a acordat primele ajutoare celui rănit, un glonț a străpuns pieptul și brațul stâng al părintelui. Imediat un alt preot l-a târât plin de sânge într-o altă clădire, pentru a-l salva. Însă, Sfințiul Mucenic Vasile a trecut la cele veșnice după 30 de minute din pricina hemoragiei. Înmormântarea a avut loc astăzi, 26 ianuarie 2012 la Biserica Sf. Gheorghe din Hama.

Fericitul Părinte Vasile s-a născut în anul 1982, și a absolvit Facultatea de Teologie din Balamant. El a devenit primul cleric ortodox ucis prin Împușcare în Siria.


Sfinte Noule Mucenic Vasile,
mijlocește pentru iertarea noastră,
ca să ajungem împreună cu tine să Îi cântăm lui Dumnezeu:
Aliluia.

(traducere: Sfânta Mânăstire Pantocrator)

24 ianuarie 1859 – Ziua de naștere a Statului român

Stereotip și formal, de când mă știu, sărbătoarea națională de la 24 ianuarie este omagiată drept Unirea cea Mică sau Ziua Unirii. Am crescut cu imaginile lui Cuza și moș Ion Roată și voi îmbătrâni tot cu hora Unirii și rememorarea pas cu pas a evenimentului. Uităm, voit sau nu, că Unirea a fost doar o etapă a unui proces istoric care s-a concretizat prin formarea primului stat al românilor și care poate fi numit național. Deci, noi serbăm amorul, în loc să ne bucurăm de copil.

Stema României

Stema României

Statul în care noi trăim acum și pe care nu mai dăm doi bani, exasperați de impozite, taxe și guverne nesimțite, s-a născut d-abia la 1859. S-a împlinit la 1918 adunându-i pe toți românii. S-a maturizat în perioada interbelică. A evoluat de-a lungul a 50 de ani în cadrul unui lagăr ideologic care a făcut din el o fiară totalitară. De 20 de ani este supus unei discreditări aproape permanente și din interior și din afară, prin încercări empirice de așa-zisă reformare a lui. Adică s-a încercat să i se redea candoarea de la 1859, tinerețea de la 1918 și maturitatea din 1940. Din păcate, doar l-au cosmetizat puțin. Fiara avea niște trăsături de care toți politicienii au profitat:slugărnicie, buzunare imense și minte puțină. Dar, mă rog, e Stat! Nu intrăm în detalii. De cinci ani a aderat la Uniunea Europeană.

In cadrul acestui Stat românii au realizat niște progrese uimitoare și care nu pot fi comparate cu evoluția lor în cadrul imperiilor în care trăiseră până atunci. Deci este clar că statul național a fost pentru români, la fel ca și pentru celelalte popoare, o alegere bună, un cadru politic și social favorabil.

De aceea, nu înțeleg de ce uităm mereu că acest Stat, care în definitiv este o creație, trebuie permanent menținut, apărat, consolidat. Tratăm Statul ca pe ceva etern și funcțional. Or, nu este așa! Statul este în permanentă concurență cu sistemele economice din lume. Statul este ținta strategiilor politice internaționale. În ultimii 20 de ani, instituțiile Statului precum și instituțiile subvenționate de Stat, în care ar trebui să lucreze cei mai buni profesioniști au fost confiscate de toți trepădușii politici și slugile lor. Statul este compromis din interior prin administrații lungi și proaste și din exterior de o politică de federalizare care, în definitiv, poate duce la dezmembrarea lui. Și noi serbăm Ziua Unirii, uitând rezultatul acesteia, adică tocmai Statul român care nu se confundă cu politicienii zilei și nici cu funcționarul Y, ci cu toți românii de la 1859 încoace. Este cea mai mare creație a lor. Statul nu e Țara, altă confuzie nefericită. Statul e un sistem, un aparat politic care poate fi condus în interesul nostru sau al altora. Depinde pe cine lăsăm la butoane. Că peste două milioane de români muncesc în alte state e dovada cea mai vie că nici un guvern de până acum nu a lucrat în interesul României.

(sursa: http://emilia-corbu.blogspot.com/2012/01/24-ianuarie-1859-ziua-de-nastere.html)

Sfințirea Agheasmei Mari în orașul Siret, județul Suceava

Arhiepiscopul Pimen

Arhiepiscopul Pimen

În orasul Siret din județul Suceava de mulți ani slujba de sfințire a Aghasmei Mari din ziua Bobotezei s-a săvârșit împreună cu clerici romano-catolici și greco-catolici! Acest lucru a contrariat și îngrijorat pe mulți credincioși din oraș și a mâhnit pe preoții din împrejurimi.

Anul acesta, răspunzând plângerilor aduse de mireni din orașul Siret și de preoți ortodocși din orașele invecinate, Înaltpreasfinția Sa Părintele Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților a participat în persoană la slujba de sfințire a Agheasmei Mari din Siret, punând astfel capăt unui întreg șir de greșeli grave în slujirea de credință a preoților ortodocși ai locului.

Salutăm răspunsul Înaltpreasfinției Sale, Părintele Pimen ce nu a lăsat fără răspuns plângerea fiilor de credință cât și a mirenilor și preoților ortodocși care au luat atitudine în această privință.

Iată că se poate! Slavă Domnului!

Mai jos, prezentăm trei materiale scurte înregistrate (cu o cameră pentru amatori) de la fața locului.
Citeşte tot articolul ‘Sfințirea Agheasmei Mari în orașul Siret, județul Suceava’

Să vorbim pe față… cu Nigel Farage

“Dar problema nu se limitează doar la economie. Pentru că, dacă le răpești oamenilor identitatea și democrația, la final nu le rămâne decât naționalismul și violența. Nu pot decât să spre și să mă rog că poiectul UE este distrus de către piețe (economico-financiare) înainte ca așa ceva să se întâmple.”

Discurs ținut într-o sesiune de dezbateri a parlamentului Uniunii Europene de către politicianul britanic Nigel Farage. Remarcile dure ale locutorului vin ca o consecință a situației economice tot mai precare a țărilor din uniune și a măsurilor anormale și nedemocratice promovate de parlamentul european.

Dreptcredinciosul Voievod Mihai Viteazu

Citește aici Acatistul Fericitului între Voievozi Mihai Vodă.

Întrucât istoria neamului nostru a fost golită de Duh în perioada comunistă, iar în manualele de astăzi marii noștri voievozi sunt tratați cu superficialitate, se cade ca noi, preoții, să ținem trează conștiința creștină a românilor, știind bine că un popor care nu-și cunoaște trecutul și nu-și cinstește martirii nu are parte de viitor. De aceea, doresc să parcurgem în cele ce vor urma, viața Sfântului Voievod Mihai Viteazu.

[audio http://euliber.ro/audio/pr-gh-despre-mihai-viteazul.mp3|titles=Despre Voievodul Mihai Viteazu]

Sf. Voievod Mihai Viteazu

Sf. Voievod Mihai Viteazu

Născut în anul 1558 în localitatea Târgul de Floci (numită așa după târgul de lână de aici), aproape de Giurgeni, jud. Ialomița, fiul lui Pătrașcu cel Bun, domn al Munteniei între anii 1554-1557 și al doamnei Teodora Cantacuzino. Bunul Dumnezeu l-a pus încă de la naștere pe Mihai pe calea răbdării și a suferinței, dobândind calități care i-au fost de mult folos în menirea pe care o avea de împlinit mai târziu. Tatăl său a fost ucis de cei ce-i râvneau tronul în 1557, așa că Mihai se naște în 1558 deja orfan, iar mama sa, doamna Teodora, este obligată să ia calea pribegiei, deoarece cei care i-au ucis soțul vroiau să ia și viața lui Mihai. În cele din urmă, se retrage la Mănăstirea Cozia, iar pe Mihai, pentru siguranță, îl încredințează unui unchi, Epitropul Iani, slujbaș de nădejde al Patriarhiei de Constantinopol. Astfel, Voievodul Mihai a crescut printre călugării din Constantinopol și de la Muntele Athos, învățând aici postul, ascultarea, rugăciunea și dragostea de neam.

Ajuns la maturitate, se întoarce în Muntenia unde ajunge datorită firii sale puternice și realelor calități de conducător, pe rând ban de Mehedinți, postelnic, mare agă, pentru ca în anul 1593 să-l găsim ca Ban al Craiovei. A fost arestat și condamnat la moarte prin decapitare de către domnitorul Alexandru cel Rău, ce-l acuza de complot împotriva sa. În drum spre locul de execuție, trecând prin fața Bisericii Albe Postăvari (București), i se îngăduie să intre în biserică spre a se închina la icoana Sf. Nicolae, unde, cu lacrimi, cere ajutorul Sfântului, făgăduind că va construi o biserică, de va fi scăpat de moarte. Ajuns în fața călăului, vedem rodul și puterea rugăciunii Voievodului, nu așa cum spune istoria comunistă despre călău că s-ar fi speriat de statura sa impunătoare, ci călăul, mustrat de Sf. Nicolae, a scăpat securea din mână și a fugit. Imediat boierii de față au implorat iertarea de la Alexandru cel Rău, cumpărând în cele din urmă cu bani viața Voievodului Mihai. Citeşte tot articolul ‘Dreptcredinciosul Voievod Mihai Viteazu’

Despre viața veșnică și ecumenism

[audio http://euliber.ro/audio/pr-gh-an-viata-vesnica.mp3|titles=Despre viața veșnică]

Cuvânt despre și împotriva martorilor lui Iehova

[audio http://euliber.ro/audio/pr-le-martorii-lui-iehova.mp3|titles=Despre și împotriva martorilor lui Iehova]

Martorii lui Iehova sunt o organizație religioasă creștină non-trinitariană înființată la sfârșitul secolului al XIX-lea. Ei susțin că doctrina și practicile lor nu sunt noi, ci reprezintă o restabilire a creștinismului din secolul I d.Hr. Organizația numără la nivel mondial 7.508.050 de membri (conform raportului mondial al Martorilor lui Iehova pe anul 2010). În România numărul membrilor organizației este de 39.842 de persoane.

(Sursa: Wikipedia)

Slujbă ecumenistă!

Actualizare:

Astăzi, 10.10.2011, a avut loc ședința lunară a preoților din Protopopiatul Rădăuți , în prezența I.P.S. Pimen Preoții Prelipcean Angel și Iustin Calancea, participanți la slujba ecumenistă de la zoo, și-au recunoscut greșeala promițând că pe viitor așa ceva nu se va mai întâmpla. Cel puțin Pr. Angel, a plâns spunând ca el a împărțit de multe ori pliante în Biserica împotriva ecumenismului și nu înțelege cum a putut fi luat de val, de “parca i s-ar fi luat mintea în acele momente”. Dumnezeu să primească pocăința lor.

Pr. Gheorghe (Rădăuți)

Articol inițial:

Iată ce se petrece în timpul zilelor noastre: preoți ai căror înaintași ar fi primit cu bucurie moartea decât să se lepede de credință, acum fac slujble alături de catolici. Acest gest este o erezie, nu o spun eu, o spun chiar Sfinții Părinți, au spus-o timp de două milenii întregi.

Am ajuns în stadiul în care nădăjduim în cei care încă stau împotriva acestor practici înjositoare și ipocrite, în aceia care sunt destinați să fie numiți “nebuni” pentru simplu fapt că sunt ultimii care își mai păstrează mintea într-un ocean de sminteală.

O pildă:

Un înțelept a spus odată: “Va veni vremea când toată apa din lume va pieri, și va fi înlocuită cu o altă apă care va lua mințile celor ce o vor bea!”. Atunci, un țăran a început să își facă provizii de apă curată.

Când a venit vremea și profeția înțeleptului s-a împlinit, toți au început să bea din apa cea nouă și au înnebunit. Țăranul însă, nu a băut decât din proviziile sale și a rămas întreg la minte. Totuși, pentru că era singur, toți ceilalți îl numeau “Nebunul”.

După un timp omul, trist, și-a aruncat toate proviziile de apă curată pe pământ, și a băut și el din apa cea nouă, astfel înnebunind și el. Atunci, toți ceilalți oameni au hotărât că el și-a venit în fire și s-a făcut, în sfârșit, sănătos.

Epilog

Un singur lucru diferă între un creștin ortodox adevărat și omul din pilda de mai sus: creștinul nu își va arunca niciodată “apa cea curată” pe pământ de gura celorlalți, căci și de va rămânea singur, el este întotdeauna cu Hristos și deci, niciodată însingurat.

Amin!

Acasă?

Taina Sfintei Împărtășanii

Taina Sfintei Împărtășanii

I. Înălțarea Sfintei Cruci, Mânăstirea X., București. Cu copilul în brațe, la rând, la împărtășit. Liturghie frumoasă, strană nelălăită. Înaintea mea, un singur monah, destul de în vârstă și care se va dovedi a nu fi de-al casei, aștepta să se împărtășească.
Într-un sfârșit, chemarea “Cu frică de Dumnezeu, etc.”. În pragul ușilor împărătești, cu potirul în mână, însuși starețul.

Monahul cel bătrân a rezistat destul de bine, fără să-i sară țandăra, întrebărilor inchizitoriale de genul “V-ați spovedit ?”, “Aveți duhovnic ?”, “Pe cine ?”, “De unde sunteți?”, adăugându-i starețului că este monah de atâția cutare ani. În momentul în care i s-a pus, însă, în vedere, că e ultima oară când se întâmplă așa ceva și că, altădată, “să vă împărtășiți acolo unde v-ați spovedit!”, bătrânul s-a revoltat, zicându-i că o să facă reclamație la Patriarhie. Răspunsul starețului, implacabil, a fost că “aceasta este dispoziția de la Patriarh”.

În momentul respectiv am avut un fel de eliberare mentală de toate raționamentele și gândurile parazite, cu excepția unuia singur, o întârziată revelație a evidenței: “Cât de fraier a putut să fie Țuțea când l-a considerat pe Caragiale străin de ființa poporului român”. În plus, multă, multă bucurie: copilul e încă mic și nu pricepe tot ce se vorbește în jurul lui.

II. Cu același copil în brațe, la Schitul de maici Y. Trecut de 11 jumate, duminică, strană lălăită, mulți turiști. Înaintea mea, la împărtășit, nici o monahie, nici măcar una venetică.

“Pss, pss ! A mâncat copilul?” aud de la o maică din strană. Realizez ethosul, îmi zic “Auăleu, unde-am nimeriiit” și-i răspund “Bineînțeles”, continuând să aștept. Hop, mai întâi predica: la intervale aproape regulate, sintagmele “ortodocși de 2000 de ani” și, ironic, “dreaptă socoteală”, par să-i deturneze tema inițială. Într-un sfârșit, chemarea “Cu frică de Dumnezeu, etc.”.

Din strană, miliția euharistică anunță peste umărul meu: “Părinte, copilul a mâncat!”. Confirm și sunt refuzat politicos, insist spunând că are 2 ani ‘jumate. Nici o șansă; copilul scâncește “Vleau să mă împăltăsesc!”. Mi se rupe inima și îl amăgesc cu anafură: “Uite, pâinică!”. Îndepărtându-mă, oroarea ororilor, aud preotul anunțând înapoia mea că, “pentru cei care nu se împărtășesc, anafura ține loc de Împărtășanie”. Văd roșu înaintea ochilor, îmi aduc aminte că în predică a încercat să explice etimologic cuvântul parabolă apeland la originalul zis “bizantin” παραβολή și că-mi țiuiseră urechile, așa că nu am vreo speranță să priceapă analogia δώρο – αντίδωρο, Χριστός – αντίχριστος, și realizez că singurul lucru bun care poate fi săvârșit în această conjunctură este acela de a-mi scutura praful de pe sandale.

_____________

Acestea fiind zise, mă declar solidar întru oripilare cu mitropolitul (grec, btw) care, ajungând prin secolul al XVIII-lea în Țara Românească, constata că, “de Paști, poporul nu se împărtășește, ci mănâncă niște pâine și vin cărora le zice paști”, sunt lipsit de vreun sentiment de mirare și am tendința stockholmiană de-a înțelege motivația unor confrați fanarioți întru credință de a ne trata ca pe niște untermenschen, iar rezultatele muncii ucenicilor Sfinților Chiril și Metodiu îmi par să fi fost la fel de vane precum cele ale televiziunii Trinitas.

Întrebări: Dacă suntem “creștini de 2000 de ani” de ce nu avem nici clin, nici în mânecă cu Pentarhia, cu excepția titlului pompos și superfluu de “locțiitor al tronului Cezareei Capadociei”, aflat de peste 1000 de ani sub turci? Dacă am fost cei mai mari donatori aghioriți, de ce n-avem mânăstire în Sfântul Munte?

Răspuns corect din o mie de variante greșite: Pentru că așa este firesc, la fel de firesc ca Steaua domnului Becali să nu fie în Liga Campionilor și ca 60% dintre absolvenții de liceu să nu ia bacalaureatul. Aceasta este liga pe care o vrem și pe care ne-am construit-o, ăsta este nivelul nostru autoimpus: de provincie, de metoc și de ce nu, de mitocani care cer ca educația (în cazul nostru, creștinească) să le fie recunoscută în funcție de cota donațiilor bunicilor și străbunicilor. Ori, nu, educația și simțul cel bun nu sunt direct proporționale nici cu dimensiunea contului bancar, nici cu valoarea acatistului (ce bine că a existat văduva care a aruncat cei 2 bănuți!). În loc să dea tot ceea ce are pentru a dobândi țarina unde e ascunsă piatra de mare preț, poporul român se prezintă precum în bancul deocheat care se încheie cu “și cu banii luați”. Qui bono? Catedrala Mântuirii neamului, prin ce?

_____________

Îmi veți zice că acestea sunt excepții de la regulă și că realitatea este alta, că lucrurile merg spre bine, că în România există preoți, parohii, monahi și mânăstiri de calitate etc. Vă voi dovedi că greșiți: în acest moment citiți un blog-nișă, cu un public-țintă extrem de redus. Sunteți atât de puțini încât nu contați pentru mai-nimeni. Firescul a devenit un lucrur rar, iar dacă viața voastră creștinească se desfășoară într-un cadru pozitiv, dați slavă lui Dumnezeu: trăiți într-un bubble, trăiți excepția; Dumnezeu vă păzește și v-a închinoviat într-o normalitate eclesială pe care o percepeți universală, dar care, de fapt, nu depășește spațiul vostru personal. Iar în afara acestei libertăți strict personale, doar angoasa și mirosul greu de instituție a statului.

Sursa: http://presaortodoxa.wordpress.com