Archive for the 'Istoria românilor' Category

Cine scrie istoria României?

(Prof. Dr. Maria-Luminita Rollé, Universitatea din Edinburgh)

Coiful de la Coțofenești

Coiful de la Coțofenești

În Europa de Vest nu se cunoaște istoria României și cei care o vizitează acum văd sărăcia materială de astăzi, și nicidecum milenara ei bogăție culturală și spirituală. În plus, propaganda maghiară din SUA se bazează pe milioanele de dolari ale D-lui Soroș, care finanțează edituri și opinii la București, în timp ce în Elveția am auzit de la un doctor în istorie (la Geneva, în iunie 1999) că Transilvania a apărut în secolul XIII și de la un ambasador francez în România (la Lausanne, în noiembrie 1998) că poporul român a dispărut timp de 1000 de ani ca să reapară, ca prin miracol, în secolul XIV!

Cu toate acestea, nimeni nu menționează că cea mai veche scriere din Europa a fost atestată arheologic în 1961, tot în Transilvania, în satul Tărtăria, pe râul Someș, în judetul Alba, de către Profesorul Nicolae Vlassa, de la Universitatea din Cluj. În afară de România, Tăblițele de la Tărtăria, datate 4.700 î.H. au făcut ocolul lumii anglo-saxone (Colin Renfrew, Marija Gimbutas) și au creat dezbateri aprinse pe tot globul. Deși românii știau să scrie acum 7000 de ani, acest detaliu esențial nu este nici în ziua de azi, după mai mult de 40 de ani, cunoscut publicului românesc și nu apare în manualele de istorie.

Ce ne spun specialistii din România? În 1998 s-a publicat «Istoria României» (Editura Enciclopedică , București) de către un colectiv academic sub conducerea unei «autorităti în materie», Prof. dr. Mihai Bărbulescu, culmea culmilor, de la aceeași Universitate (din Cluj), care nu spune că Profesorul Vlassa a descoperit Tăblitele. La pagina 15 a acestui impresionant volum, Tăblitele de la Tărtăria sunt menționate cu semnul întrebării într-o foarte scurtă frază, fără nici un comentariu: «Într-o groapă de cult de la Tărtăria, s-au găsit (…) trei tablete de lut acoperite cu semne incizate (scriere?), cu analogii în Mesopotamia». Citeşte tot articolul ‘Cine scrie istoria României?’

24 ianuarie 1859 – Ziua de naștere a Statului român

Stereotip și formal, de când mă știu, sărbătoarea națională de la 24 ianuarie este omagiată drept Unirea cea Mică sau Ziua Unirii. Am crescut cu imaginile lui Cuza și moș Ion Roată și voi îmbătrâni tot cu hora Unirii și rememorarea pas cu pas a evenimentului. Uităm, voit sau nu, că Unirea a fost doar o etapă a unui proces istoric care s-a concretizat prin formarea primului stat al românilor și care poate fi numit național. Deci, noi serbăm amorul, în loc să ne bucurăm de copil.

Stema României

Stema României

Statul în care noi trăim acum și pe care nu mai dăm doi bani, exasperați de impozite, taxe și guverne nesimțite, s-a născut d-abia la 1859. S-a împlinit la 1918 adunându-i pe toți românii. S-a maturizat în perioada interbelică. A evoluat de-a lungul a 50 de ani în cadrul unui lagăr ideologic care a făcut din el o fiară totalitară. De 20 de ani este supus unei discreditări aproape permanente și din interior și din afară, prin încercări empirice de așa-zisă reformare a lui. Adică s-a încercat să i se redea candoarea de la 1859, tinerețea de la 1918 și maturitatea din 1940. Din păcate, doar l-au cosmetizat puțin. Fiara avea niște trăsături de care toți politicienii au profitat:slugărnicie, buzunare imense și minte puțină. Dar, mă rog, e Stat! Nu intrăm în detalii. De cinci ani a aderat la Uniunea Europeană.

In cadrul acestui Stat românii au realizat niște progrese uimitoare și care nu pot fi comparate cu evoluția lor în cadrul imperiilor în care trăiseră până atunci. Deci este clar că statul național a fost pentru români, la fel ca și pentru celelalte popoare, o alegere bună, un cadru politic și social favorabil.

De aceea, nu înțeleg de ce uităm mereu că acest Stat, care în definitiv este o creație, trebuie permanent menținut, apărat, consolidat. Tratăm Statul ca pe ceva etern și funcțional. Or, nu este așa! Statul este în permanentă concurență cu sistemele economice din lume. Statul este ținta strategiilor politice internaționale. În ultimii 20 de ani, instituțiile Statului precum și instituțiile subvenționate de Stat, în care ar trebui să lucreze cei mai buni profesioniști au fost confiscate de toți trepădușii politici și slugile lor. Statul este compromis din interior prin administrații lungi și proaste și din exterior de o politică de federalizare care, în definitiv, poate duce la dezmembrarea lui. Și noi serbăm Ziua Unirii, uitând rezultatul acesteia, adică tocmai Statul român care nu se confundă cu politicienii zilei și nici cu funcționarul Y, ci cu toți românii de la 1859 încoace. Este cea mai mare creație a lor. Statul nu e Țara, altă confuzie nefericită. Statul e un sistem, un aparat politic care poate fi condus în interesul nostru sau al altora. Depinde pe cine lăsăm la butoane. Că peste două milioane de români muncesc în alte state e dovada cea mai vie că nici un guvern de până acum nu a lucrat în interesul României.

(sursa: http://emilia-corbu.blogspot.com/2012/01/24-ianuarie-1859-ziua-de-nastere.html)

Dreptcredinciosul Voievod Mihai Viteazu

Citește aici Acatistul Fericitului între Voievozi Mihai Vodă.

Întrucât istoria neamului nostru a fost golită de Duh în perioada comunistă, iar în manualele de astăzi marii noștri voievozi sunt tratați cu superficialitate, se cade ca noi, preoții, să ținem trează conștiința creștină a românilor, știind bine că un popor care nu-și cunoaște trecutul și nu-și cinstește martirii nu are parte de viitor. De aceea, doresc să parcurgem în cele ce vor urma, viața Sfântului Voievod Mihai Viteazu.

[audio http://euliber.ro/audio/pr-gh-despre-mihai-viteazul.mp3|titles=Despre Voievodul Mihai Viteazu]

Sf. Voievod Mihai Viteazu

Sf. Voievod Mihai Viteazu

Născut în anul 1558 în localitatea Târgul de Floci (numită așa după târgul de lână de aici), aproape de Giurgeni, jud. Ialomița, fiul lui Pătrașcu cel Bun, domn al Munteniei între anii 1554-1557 și al doamnei Teodora Cantacuzino. Bunul Dumnezeu l-a pus încă de la naștere pe Mihai pe calea răbdării și a suferinței, dobândind calități care i-au fost de mult folos în menirea pe care o avea de împlinit mai târziu. Tatăl său a fost ucis de cei ce-i râvneau tronul în 1557, așa că Mihai se naște în 1558 deja orfan, iar mama sa, doamna Teodora, este obligată să ia calea pribegiei, deoarece cei care i-au ucis soțul vroiau să ia și viața lui Mihai. În cele din urmă, se retrage la Mănăstirea Cozia, iar pe Mihai, pentru siguranță, îl încredințează unui unchi, Epitropul Iani, slujbaș de nădejde al Patriarhiei de Constantinopol. Astfel, Voievodul Mihai a crescut printre călugării din Constantinopol și de la Muntele Athos, învățând aici postul, ascultarea, rugăciunea și dragostea de neam.

Ajuns la maturitate, se întoarce în Muntenia unde ajunge datorită firii sale puternice și realelor calități de conducător, pe rând ban de Mehedinți, postelnic, mare agă, pentru ca în anul 1593 să-l găsim ca Ban al Craiovei. A fost arestat și condamnat la moarte prin decapitare de către domnitorul Alexandru cel Rău, ce-l acuza de complot împotriva sa. În drum spre locul de execuție, trecând prin fața Bisericii Albe Postăvari (București), i se îngăduie să intre în biserică spre a se închina la icoana Sf. Nicolae, unde, cu lacrimi, cere ajutorul Sfântului, făgăduind că va construi o biserică, de va fi scăpat de moarte. Ajuns în fața călăului, vedem rodul și puterea rugăciunii Voievodului, nu așa cum spune istoria comunistă despre călău că s-ar fi speriat de statura sa impunătoare, ci călăul, mustrat de Sf. Nicolae, a scăpat securea din mână și a fugit. Imediat boierii de față au implorat iertarea de la Alexandru cel Rău, cumpărând în cele din urmă cu bani viața Voievodului Mihai. Citeşte tot articolul ‘Dreptcredinciosul Voievod Mihai Viteazu’