Monthly Archive for octombrie, 2011

Cuvânt despre și împotriva martorilor lui Iehova

[audio http://euliber.ro/audio/pr-le-martorii-lui-iehova.mp3|titles=Despre și împotriva martorilor lui Iehova]

Martorii lui Iehova sunt o organizație religioasă creștină non-trinitariană înființată la sfârșitul secolului al XIX-lea. Ei susțin că doctrina și practicile lor nu sunt noi, ci reprezintă o restabilire a creștinismului din secolul I d.Hr. Organizația numără la nivel mondial 7.508.050 de membri (conform raportului mondial al Martorilor lui Iehova pe anul 2010). În România numărul membrilor organizației este de 39.842 de persoane.

(Sursa: Wikipedia)

Slujbă ecumenistă!

Actualizare:

Astăzi, 10.10.2011, a avut loc ședința lunară a preoților din Protopopiatul Rădăuți , în prezența I.P.S. Pimen Preoții Prelipcean Angel și Iustin Calancea, participanți la slujba ecumenistă de la zoo, și-au recunoscut greșeala promițând că pe viitor așa ceva nu se va mai întâmpla. Cel puțin Pr. Angel, a plâns spunând ca el a împărțit de multe ori pliante în Biserica împotriva ecumenismului și nu înțelege cum a putut fi luat de val, de “parca i s-ar fi luat mintea în acele momente”. Dumnezeu să primească pocăința lor.

Pr. Gheorghe (Rădăuți)

Articol inițial:

Iată ce se petrece în timpul zilelor noastre: preoți ai căror înaintași ar fi primit cu bucurie moartea decât să se lepede de credință, acum fac slujble alături de catolici. Acest gest este o erezie, nu o spun eu, o spun chiar Sfinții Părinți, au spus-o timp de două milenii întregi.

Am ajuns în stadiul în care nădăjduim în cei care încă stau împotriva acestor practici înjositoare și ipocrite, în aceia care sunt destinați să fie numiți “nebuni” pentru simplu fapt că sunt ultimii care își mai păstrează mintea într-un ocean de sminteală.

O pildă:

Un înțelept a spus odată: “Va veni vremea când toată apa din lume va pieri, și va fi înlocuită cu o altă apă care va lua mințile celor ce o vor bea!”. Atunci, un țăran a început să își facă provizii de apă curată.

Când a venit vremea și profeția înțeleptului s-a împlinit, toți au început să bea din apa cea nouă și au înnebunit. Țăranul însă, nu a băut decât din proviziile sale și a rămas întreg la minte. Totuși, pentru că era singur, toți ceilalți îl numeau “Nebunul”.

După un timp omul, trist, și-a aruncat toate proviziile de apă curată pe pământ, și a băut și el din apa cea nouă, astfel înnebunind și el. Atunci, toți ceilalți oameni au hotărât că el și-a venit în fire și s-a făcut, în sfârșit, sănătos.

Epilog

Un singur lucru diferă între un creștin ortodox adevărat și omul din pilda de mai sus: creștinul nu își va arunca niciodată “apa cea curată” pe pământ de gura celorlalți, căci și de va rămânea singur, el este întotdeauna cu Hristos și deci, niciodată însingurat.

Amin!

Acasă?

Taina Sfintei Împărtășanii

Taina Sfintei Împărtășanii

I. Înălțarea Sfintei Cruci, Mânăstirea X., București. Cu copilul în brațe, la rând, la împărtășit. Liturghie frumoasă, strană nelălăită. Înaintea mea, un singur monah, destul de în vârstă și care se va dovedi a nu fi de-al casei, aștepta să se împărtășească.
Într-un sfârșit, chemarea “Cu frică de Dumnezeu, etc.”. În pragul ușilor împărătești, cu potirul în mână, însuși starețul.

Monahul cel bătrân a rezistat destul de bine, fără să-i sară țandăra, întrebărilor inchizitoriale de genul “V-ați spovedit ?”, “Aveți duhovnic ?”, “Pe cine ?”, “De unde sunteți?”, adăugându-i starețului că este monah de atâția cutare ani. În momentul în care i s-a pus, însă, în vedere, că e ultima oară când se întâmplă așa ceva și că, altădată, “să vă împărtășiți acolo unde v-ați spovedit!”, bătrânul s-a revoltat, zicându-i că o să facă reclamație la Patriarhie. Răspunsul starețului, implacabil, a fost că “aceasta este dispoziția de la Patriarh”.

În momentul respectiv am avut un fel de eliberare mentală de toate raționamentele și gândurile parazite, cu excepția unuia singur, o întârziată revelație a evidenței: “Cât de fraier a putut să fie Țuțea când l-a considerat pe Caragiale străin de ființa poporului român”. În plus, multă, multă bucurie: copilul e încă mic și nu pricepe tot ce se vorbește în jurul lui.

II. Cu același copil în brațe, la Schitul de maici Y. Trecut de 11 jumate, duminică, strană lălăită, mulți turiști. Înaintea mea, la împărtășit, nici o monahie, nici măcar una venetică.

“Pss, pss ! A mâncat copilul?” aud de la o maică din strană. Realizez ethosul, îmi zic “Auăleu, unde-am nimeriiit” și-i răspund “Bineînțeles”, continuând să aștept. Hop, mai întâi predica: la intervale aproape regulate, sintagmele “ortodocși de 2000 de ani” și, ironic, “dreaptă socoteală”, par să-i deturneze tema inițială. Într-un sfârșit, chemarea “Cu frică de Dumnezeu, etc.”.

Din strană, miliția euharistică anunță peste umărul meu: “Părinte, copilul a mâncat!”. Confirm și sunt refuzat politicos, insist spunând că are 2 ani ‘jumate. Nici o șansă; copilul scâncește “Vleau să mă împăltăsesc!”. Mi se rupe inima și îl amăgesc cu anafură: “Uite, pâinică!”. Îndepărtându-mă, oroarea ororilor, aud preotul anunțând înapoia mea că, “pentru cei care nu se împărtășesc, anafura ține loc de Împărtășanie”. Văd roșu înaintea ochilor, îmi aduc aminte că în predică a încercat să explice etimologic cuvântul parabolă apeland la originalul zis “bizantin” παραβολή și că-mi țiuiseră urechile, așa că nu am vreo speranță să priceapă analogia δώρο – αντίδωρο, Χριστός – αντίχριστος, și realizez că singurul lucru bun care poate fi săvârșit în această conjunctură este acela de a-mi scutura praful de pe sandale.

_____________

Acestea fiind zise, mă declar solidar întru oripilare cu mitropolitul (grec, btw) care, ajungând prin secolul al XVIII-lea în Țara Românească, constata că, “de Paști, poporul nu se împărtășește, ci mănâncă niște pâine și vin cărora le zice paști”, sunt lipsit de vreun sentiment de mirare și am tendința stockholmiană de-a înțelege motivația unor confrați fanarioți întru credință de a ne trata ca pe niște untermenschen, iar rezultatele muncii ucenicilor Sfinților Chiril și Metodiu îmi par să fi fost la fel de vane precum cele ale televiziunii Trinitas.

Întrebări: Dacă suntem “creștini de 2000 de ani” de ce nu avem nici clin, nici în mânecă cu Pentarhia, cu excepția titlului pompos și superfluu de “locțiitor al tronului Cezareei Capadociei”, aflat de peste 1000 de ani sub turci? Dacă am fost cei mai mari donatori aghioriți, de ce n-avem mânăstire în Sfântul Munte?

Răspuns corect din o mie de variante greșite: Pentru că așa este firesc, la fel de firesc ca Steaua domnului Becali să nu fie în Liga Campionilor și ca 60% dintre absolvenții de liceu să nu ia bacalaureatul. Aceasta este liga pe care o vrem și pe care ne-am construit-o, ăsta este nivelul nostru autoimpus: de provincie, de metoc și de ce nu, de mitocani care cer ca educația (în cazul nostru, creștinească) să le fie recunoscută în funcție de cota donațiilor bunicilor și străbunicilor. Ori, nu, educația și simțul cel bun nu sunt direct proporționale nici cu dimensiunea contului bancar, nici cu valoarea acatistului (ce bine că a existat văduva care a aruncat cei 2 bănuți!). În loc să dea tot ceea ce are pentru a dobândi țarina unde e ascunsă piatra de mare preț, poporul român se prezintă precum în bancul deocheat care se încheie cu “și cu banii luați”. Qui bono? Catedrala Mântuirii neamului, prin ce?

_____________

Îmi veți zice că acestea sunt excepții de la regulă și că realitatea este alta, că lucrurile merg spre bine, că în România există preoți, parohii, monahi și mânăstiri de calitate etc. Vă voi dovedi că greșiți: în acest moment citiți un blog-nișă, cu un public-țintă extrem de redus. Sunteți atât de puțini încât nu contați pentru mai-nimeni. Firescul a devenit un lucrur rar, iar dacă viața voastră creștinească se desfășoară într-un cadru pozitiv, dați slavă lui Dumnezeu: trăiți într-un bubble, trăiți excepția; Dumnezeu vă păzește și v-a închinoviat într-o normalitate eclesială pe care o percepeți universală, dar care, de fapt, nu depășește spațiul vostru personal. Iar în afara acestei libertăți strict personale, doar angoasa și mirosul greu de instituție a statului.

Sursa: http://presaortodoxa.wordpress.com